stiam c-am sa oftez de dorul tau mereu,
dar am sperat ca poate clipa de fericire
ma va atinge-n treacat si pe mine.
Tu imi dadeai putere-n orice-mprejurare
si ma scoteai razand din orice suparare
simt ca imi esti alaturi chiar daca esti departe
si-as vrea sa te ating, dar stiu ca nu se poate.
De ce oare destinul mi te-a adus in cale
sa-mi umplii inimioara cu-atata chin si jaleà?!
caci am pavat cararea prin viata doar cu lacrimi
cu perlele-nghetate de-atata dor si patimi.
Am vrut sa ma ridic de dragul tau mai sus,
doar ca iubirea mea nu a fost de ajuns.
Mi-ai aratat ca pot sa fac ceva in viata
dar fara tine, jur, ca totul ma ingheata.
Nu cred ca voi mai scrie vreo data poezii.
Nu cred ca imi mai pasa ce sunt sau ce voi fi.
A fost un timp in viata de dulci amaraciuni
in care-am umblat beata cu apa si minciuni.
Caci doare si mai tare cand singura ma mint
si fara ezitare spun ce in suflet simt.
mi-as fi dat ani din viata, mi-as fi dat inima
pentru un zambet cald, pentru privirea ta.
Dar ai fost dur cu mine, nu mi-ai promis nimic
nici nopti de-amor nebun, nici macar un pupic.
Degeaba-ti declaram dragostea-n poezii
caci tot eu sufeream plina de gelozii.
Si daca iar destinul te-ar scoate-n calea mea,
de-mi vei privi in ochi raspunsul vei avea.
Ca nici timpul, nici departarea, vezi bine,
nu vor putea sa stinga dragostea pentru tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu