MI-E DOR DE SAT

Mi-e dor de satul meu,satul de altadat'
un' s-au nascut si au trait parintii mei odat',
unde pe prispa casei bunicul sta proptit
istorisind povesti pe care le-a trait.

Mi-e dor de-o ora de odihna dupa o zi de sapa,
de-un colt de paine coapta-n vatra si de tivga cu apa,
sa trec pe ulita sa vad pe tusa a batrana,
sa-aud cum scartaie din nou cumpana la fantana...

Mi-e dor sa vad cum fanu-nalt cade-n bataia coasei,
sa simt parfumul ce se-nalta din gradinita casei,
mi-e dor de timpurile-n care prin praf pe ulicioara
calcand desculti noi alergam din zori si pana-n seara.

Mi-e dor de serile de iarna cand maica aplecata
la razboi tesea-ntr-una zestre-ca n-avea doar o fata-
Si taica,bietul obosit,prin zapezi si prin chin
se incalzea cu-o tuica fiarta sau un pahar cu vin.

De masuta cu trei picioare de la buna din tinda
cand punea strachina cu lapte si-un tuci cu mamaliga
si lingura mare de lemn cu coada incrustata
si oala de pamant ce tinea apa rece ,curata...

Mi-e dor de voi satenii mei din satul de-altadat
si de biserica din lemn care s-a daramat,
de cimitiru-nghesuit din margine de sat
unde in lutul trist si negru batranii mei azi zac.