Trec zile si trec nopti toate-n singuratate
... caci dragostea de mine este asa departe...
si ochii tai cu stele de-un luciu-ametitor...
si gura ta ..si glasul..iar eu iau foc de dor.
Caci de m-as fi nascut in alt timp si-n alt loc
poate ca-as fi avut un pic mai mult noroc
sau poate ca asa mi-e scris in cartea sfanta
eu sa iubesc cu foc,dar sa nu fiu iubita.
Caci din singuratate,eu am gustat din plin.
Ea are gust amar,de fiere si pelin
si stiu ca in adanc sunt numai veselie
si-as impartii oricui cu multa bucurie.
Stau si privesc in urma la anii ce-au zburat.
Poate ca ispasesc o vina,un pacat,
sau poate Dumnezeu mi-a harazit la urma,
in anii ce-or veni ,o dragoste nebuna...
Si iar se naste-n mine o raza de speranta
si iar plutesc pe nori si-apoi ma-ntorc la viata..
Dar mi-as dori real sa devina un vis.
Doar tu sa imi stingi focul pe care l-ai aprins!
Frumos, tinde spre realism dar are si un strop de visare, prin acel "tu" care de multe ori, si pentru nu putini, ramane doar un vis.
RăspundețiȘtergere