Ne plangem fara rost la orisice durere,
de-aceea nu simtim nici drag si nici placere
si corpul ni-i cuprins de-o trista amortire
iar cei ce-aveau in minte o leaca de sclipire
o pierd la primul nor ce le trece pe frunte
ca-s mult mai multe griji,lipsuri, nevoi marunte.
Ne plangem ca durerea ne-a-mbratisat cuvantul,
dar rele facem toti , de nu ne vrea pamantul
Doar unii se caiesc si cer mereu iertare
insa durerea lor e inca si mai mare.
De ce rabda pamantul si ne accepta cerul?!
la-atata nedreptate nu inteleg misterul.
Sunt mica si sunt slaba sa pot face ceva
sa repun pe picioare , azi, tarisoara mea,
doar mana de la mana, am reusi-mpreuna
sa recladim o tara ca Dacia strabuna.
miercuri, 27 noiembrie 2013
marți, 5 noiembrie 2013
ITI TRIMIT UN GAND
Iti trimit un gand pe o adiere,
o simfonie-ascunsa de dor si placere,
sa-ti aduca-n dar visele ce vin,
iluzii, sperante din sufletu-mi plin.
Iti trimit iubirea cu gandul ce vine
sa ma simti aproape, goala , langa tine,
sa-mi simti mangaierea si sarutu-adanc,
liniste, caldura, placere sa-aduc.
Iti trimit un gand toamna sa-ti aline-
cea din trupul tau- cand nu-s langa tine
si cu orice frunza care sta sa-ti cada
sa simti doar iubirea din inima-mi calda.
Ramurile fruntii sa ti le dezmierd
cand cu capul meu pe bratul tau sed,
sperante ce inca mai mocnesc usor
sa re-aprinda-n suflet clipele de dor.
Iar in rugaciunea ce-i in gandul tau
vreau sa locuiesc acum si mereu,
lacatele mintii sa le-avem deschise
cheia sa-aruncam catre alte vise!

vineri, 1 noiembrie 2013
NU MERIT DRAGOSTEA TA
Astazi mi-ai daruit trei versuri albe
dar colorate de dragostea ta,
aveau parfumul florilor de nalbe
dar n-au atins deloc inima mea.
Te-ai straduit sa-mi dai inima ta,
ai pus-o-n vers cum sti ca mi-as dori,
si-ti spun din nou, nu-ti merit dragostea
si nu voi fi a ta oricat te-ai stradui.
Incearca si gaseste-ti fericirea
in brate tinere , langa un suflet cald
caci sunt convinsa azi, ca nu-ti merit iubirea
mai bine lasa-mi chipul in lacrimi sa mi-l scald.
Ti-am zis si ieri si azi si maine iti voi spune
ca nu merit deloc iubirea ta de foc,
de-aceea iar iti spun printre lacrimi si glume
incearca-n alta parte, poate-ai mai mult noroc.

miercuri, 30 octombrie 2013
TU INCA MA IUBESTI!!
Tu m-ai iubit.Eu inca te iubesc.
chiar daca-i timp si spatiu intre noi,
cu fiecare zi pe care o traiesc
vreau lumea noastra sa-o rezum la doi.
Iar dragostea de se nastea departe,
ce o-mparteai cu brate larg deschise,
as vrea din ea macar a mia parte
sa mi-o oferi prin versurile-ti scrise...
eu sa-ti raspund din colt de inimioara
und' te-am pastrat si te-am tinut ascuns
ca nu vreau ca iubirea mea sa doara
si ca finalul nu e scris sau spus.
Iar de accepti a mea dezamagire
si de iubesti dureri ce-mi apartin,
de imi adori tristetea din privire,
asta nu-nseamna ca iubesti putin.

duminică, 27 octombrie 2013
VIATA- o comedie trista
Si inca-o toamna mi-a batut la geam
si-alte-amintiri am strans in geamantan,
unele-s blande, altele-s vii si triste
cu lacrimi inodate in batiste,
dar toate-s dragi, ca toate-s ale mele
din zilele cu clipe bune, rele,
din zilele ce mi s-au adunat
si inca-un an pe pagina-am postat.
Si pentru tot ce-a fost si ce va fi
si pentru c-am trait aceasta zi
eu Domnului ma-nchin si-I multumesc
ca sunt in viata si ca azi iubesc.
Iubesc zapada ce-aduce bucurie
si primavara cu-a ei veselie
si vara cu caldura din miile de sori
si toamna cea bogata in sute de culori!
Si iubesc omul , cu rele si cu bune
asa cum Domnul l-a adus pe lume
Si iubesc viata, asa dura, grea,
asa cum a fost scrisa-n cartea mea.
Iar daca Domnul crede ca am obosit
eu vreau sa-i multumesc ca am trait
ca sa aduc in lume bucurii
sa cresc doi minunati si scumpi copii,
ca ei sunt tot ce am mai scump pe lume,
le-am dat din viata mea, le-am dat si nume
si toate zilele ce vor veni de maine
tot lor am sa le dau.Nimic nu ma retine.
Iar voua, minunati frati si surori
care m-ati ajuat de-atatea ori
nu am cuvinte sa va multumesc
si sa va spun cat de mult va iubesc.
Si tuturor celor ce mi-ati urat
va multumesc din suflet.N-ati uitat
ca inca-u an mai pun in coronita
din viata asta -comedie trista.
Mai am o rugaminte la Bunul Dumnezeu
sa imi dea sanatate si sa ajung si eu
sa-i strang cu drag la piept , sa ii sarut
pe toti cei care azi prietenii mei sunt.
Si sa ne dea la toti cat vom trai
si pace-n tara , dar si bucurii
si sanatate, belsug si noroc
din inima vi le urez cu foc!

sâmbătă, 26 octombrie 2013
TE-AS ADUNA...
Ti-s ochii doua petice de cer
iar stelele-ti sclipesc cand ma privesti,
pe bolta lor simt taine si mister
cand spui c-ai obosit sa ma iubesti...
Si iernile ce viata-ti viscolira
au inghetat si lacrima-ti albastra,
iar vanturile, sufletu-ti golira
ca au batut si-au alungat dragostea noastra.
Cat as fi vrut ca zambetu-mi sa-adune,
sa-nlature durerile ce anii iti lasara
si-n gandurile de pe tamplele batrane
sa ninga doar cu flori de primavara!!!
Acum ridica-ti plasa din priviri
sa iti vad cerul limpede, senin,
iar dintre miile de amintiri
pastreaza-le doar pe-alea care vin.
Te-ai risipit in mii de bucatele
si-as vrea sa te adun in viata mea,
sa-nlatur cu-un cuvant visele rele,
sa facem legamant cu dragostea
Dar chiar de-ncerc sa-nlocuiesc tacerea
sa-ti pun in carca bucurii si ras,
ma tem ca-i prea tarziu si doar placerea
si visele , nu mai sunt de ajuns.

marți, 22 octombrie 2013
SARACA DA' BOGATA!
As vrea sa spun cateva cuvintele,
dar nu pot. Nostalgia se vara printre ele.
Ca-as vrea sa stiti si voi ce am simti vazand
drapelul tarii mele la catarg fluturand.
Ma-ncearca mai intai un sentiment-MANDRIE-
Emotii m-au cuprns de drag, de bucurie...
Nu stiti ce-nseamna!!!Sa vezi dupa atatea luni
nava ce reprezinta simbol pentru romani!!!
Si-apoi margaritare incep pe-obraji sa-apara
ce vin din suflet trist, ce vin din inimioara,
sunt lacrimi de emotii, de dor, de suparare,
lacrimi de bucurie, de ciuda, de frustrare!
Caci pana-n '89, cand traia al "tiran"
romanul avea casa, servici si-avea si-un ban,
acum de cand vruseram cu toti democratia
se-alese praful vere, de tot, de Romania!
Ca-i umilit romanul, si-aici lucra de toate
uita ca a facut liceu sau facultate
ca si-a tocit pe banci coatele-atatia ani...
aici suntem doar slugi...si-o facem pentru bani.
Pacat de ce se-ntampla acum in Romania,
ca ne goneste-n lume foamea si saracia,
sa vezi tinerii tarii cum slujesc la straini...
curand o sa ramana o tara de batrani.
Daca-ar putea veni din infern Ceausescu
sa vada el"infernul" ce l-a creat Basescu.
E greu si foarte trist sa vezi ce se petrece
cand toti parasim tara, pe el il lasa rece!
Si dupa luni de zile traite prin straini
cand intalnesti si-auzi o vorba de romani
si vezi frumoasa nava cu drapel tricolor
iti vin lacrimi in ochi si-n inima mult dor.
Si-apoi cand Bricul Mircea se-ndreapta catre larg
in sunet de sirene, cu steagul la catarg,
cu el imi duce dorul, de aici, de departe
si as pleca si eu , dar zau ca nu se poate.
Rugandu-ma la Sfinti, adorm seara de seara
sa fie sanatate si pace-acolo-n tara
sa ma ajute Domnul sa mai sarut o data
tarina Romaniei,saraca da' bogata!

CU GANDUL CATRE VOI
Chiar daca sunt departe ma tot gandesc la voi
cum v-am lasat acasa cu griji si cu nevoi
si-n fiecare seara ma rog la Dumnezeu
sa va dea sanatate.Asa ma rog mereu.
Daca-as avea putere o roata mare-as face
si cu aceasta roata eu timpul l-as intoarce.
Sa fim din nou cu totii in jurul mesei pline,
sa nu mai fiu fortata sa bat la usi straine,
caci numai Dumnezeu si Domn' Iisus iubit
stie de cate ori plangand am adormit.
Doar gandul catre voi m-a readus la viata,
dar am ramas cu urme in suflet si pe fata.
Pe cine as putea sa blestem sau sa-njur?!
ma gandesc de mult timp si ma uit imprejur.
O alta soarta Domnul putea sa imi aleaga
daca aveam un om care sa ma-nteleaga.
De multe ori am impartit un colt de paine-n trei.
Doar pentru ei am facut asta, pentru copiii mei
si cred ca-s singurii care ma inteleg si iarta
ca nu pot sa fiu langa ei.Le vreau o alta soarta.
Una mai buna ca a mea, daca-o vrea Dumnezeu
sa fie ei cei fericiti , sa sufar numai eu.
Mi-e greu si inima mi-e plina de chin si de durere
Doar gandul catre voi, copii , imi da din nou putere

PATRU TAINE DIVINE
Iubeste din inima si-ai sa te mantuiesti,
crede din tot sufletul si-ai sa ai ce-ti doresti,
In aceasta zi, lumina sa-ti fie si speranta,
increde-te in EL si-ti va da vesnic viata.
Aceste-s cele patru taine sfinte, divine,
in inima sa-ti stea si sa le porti cu tine:
IUBESTE,CREDE,SPERA si-NCREDERE sa ai
in DOMNUL SFANT si-atunci vei avea loc in rai.

ROMANIA-N COMA
De mult, cand am plecat de-acas' din Romania,
mi-am zis sa nu-mi pierd cinstea, sa nu-mi pierd omenia,
sa nu ma schimbe banul, chiar de-i muncit cinstit
cu truda, cu migala, ba plans, ba chinuit...
Ca am lasat copiii singuri in Romania
si pierd ce-i mai de pret, le pierd copilaria.
Anii cei mai frumosi si orice-as incerca
nu pot nici ai opri,nici ai recupera.
Ca mine-s multe mame aici din Romania
ce si-au lasat acasa copiii, bucuria,
sau au lasat batranii pe care i-au iubit
sperand sa-i prinda-n viata ,dar nu i-au mai gasit.
In inimi cu speranta si-n brate c-o valiza
am vrut sa scapam tara de blestem si de criza
ca-i la pamant sarmana si noi n-avem putere
sa o scapam de criza, cat ajutor ne-ar cere.
E-n criza Romania?! E-n coma, vedeti bine!
Se chinuie sarmana si sigur nu-si revine
si anii trec pe rand si-i tot coma profunda
tot striga ajutor. Dar cine s-o auda?!?

NU TI-AM CERUT
Nu ti-am cerut sa pleci in zbor cu timpul
si nici sa populezi cu zei Olimpul,
doar gandul tau ce zboara , calator
din cand in cand sa-aline inima-mi de dor.
Nu ti-am cerut sa imi pui luna la picioare
si nici sa-mi faci din stele o cununa,
dar ai putea sa-mi dai o sarutare
si-apoi din cand in cand , sa ma mangai pe mana.
Nu ti-am cerut palate de clestar,
nu ti-am cerut nimic din univers,
dar ai putea sa imi aduci in dar
iubirea asternuta intr-un vers.
Nu ti-am cerut masini sau giuvaieruri fine,
nici conturi pe la banci in euroi
doar ca privirile de farmec pline
ce ti le dau, trimite-le-napoi.
Nu ti-am cerut covoare de petale
sau cazi umplute ochi cu vin spumos,
tot ce-as fi vrut e, ca-n bratele tale
s-adorm in orice noapte.Nu ca ar fi frumos?!

vineri, 18 octombrie 2013
INTRE PASIUNE SI LACRIMI...
Ce ai putea alege oare
intre o zi cu ploaie sau cu soare?!
Cum toate isi au rostu-n lume
si una dar si alta tot sunt bune.
Caci de-ar fi fost mereu ploi si furtuna
n-ai fi stiut deloc ce-i vremea buna
si de-ar fi fost tot soare arzator
le-am duce ploilor si mai mult dor.
Si-n viata noastra daca ploua si n-i greu,
daca am fi nefericiti mereu,
n-am sti cand iese din umbra soarele,
nu si-ar deschide dragostea petalele.
Cand simti ca-ti explodeaza de placere
si mintea dar si corpul si-apoi din nou iti cere,
iar lacrima isi face nou drum pe al tau chip,
atunci nu poti sa spui ca esti nefericit.
Ea poate izvora de drag , de bucurie,
sau de emotii.Si-s motive-o mie
si cand esti inaltat pe culmi de-extaz
nu poate fi lacrima de necaz.
Dar sunt si lacrimi de dureri amare
cele de foc, de chin, de intristare,
nu pe acelea vi le cant in vers
de ele-i plin intregul univers.
Eu vreau sa cant doar despre pasiune,
despre iubire fara ratiune
si despre roua ce-o da ochii mei
cand corpul mi-e cuprins de valvatai.
Si-atunci, de vei vedea in coltul ochilor
cum izvoraste bobul plin de dor,
e pentru ca iubesc cu pasiune
si viata asta dar si ale ei urme.
Deci, fratilor, lasati sa izvorasca
o lacrima din dragoste fireasca
caci intre lacrima si pasiune
intotdeauna e o legatura-anume!

joi, 17 octombrie 2013
IMI CERI
Imi ceri sa-ti spun cuvinte de amor
dar daca nu sunt sincere, te dor,
eu as putea sa-ti spun multe cuvinte
dar poate simti ca inima mea minte.
Sa spun ca ma innebunesti cu fiecare zi
si de m-ai-ai cere, intr-o clipa-a ta voi fi?!
Sa-ti spun ca-n orice noapte cand luna patroneaza
eu ma gandesc la tine si stau pana-n zori treaza?!
Sau ti-ai dori sa-ti spun ca-n zilele cu soare
ma pierd in ganduri multe de dor si de visare...
si te visez pe tine cum pe trepte-mi insiri
buchete, buchetele de galbeni trandafiri?!?!
Sau cand timpul e trist si norii stau plangand
tu imi apari zevea si nu-mi mai pleci din gand...
ma-ndulcesti cu bomboane si ciocolata-amara
asa cum e si viata mea si timpul de afara?!
Dar nu-ti voi spune, dragul meu, aste cuvinte simple
ca au puterea de-ambata o inima, o minte
Si nu vreau sa imi reprosezi in nici o dimineata
ca am promis dar n-am cedat, macar o data-n viata!

SI CATE...
Si cat de bine era in trecut
cand ma priveai cu ochi indragostiti,
cand m-atingeai in treacat si tacut
si unul altuia simteam c-am fi sortiti...
Si cate sperante-mi puneam in chemari
cand din priviri ma indemnai sa vin...
in soapte dulci si-n tandre-mbratisari
tesute-n lacrimi, bucurii si chin...
Si cat de bine-ntelegem atunci
privirile si soaptele-ti domoale,
dar azi far' sa te chem tu imi aduci
riviri si soapte, dar toate iti sunt goale.
Si cate pot sa inteleg acum,
caci anii au trecut, nu mai sunt fata,
si-n anii ce-mi rasar acum pe drum
pe pagina iubirii vom scrie...niciodata!

miercuri, 16 octombrie 2013
DE-AR FI SARUTUL....
De-ar fi sarutul ca un fulg de nea
eu te-as acoperi-n zapada mea,
nimic sa n-o topeasca , niciodata
doar drgostea mea dulce si curata.
De-ar fi sarutul o boare de vant
un uragan eu ti-as trimite-ntr-un cuvant
sa iti cuprinda starea sufleteasca
si doar iubirea mea sa-o linisteasca.
Iar daca intr-un bob de ploaie-ar sta
cu-o ploaie in torente te-as uda
si te-as cuprinde peste-ntregul corp
si-apoi cu buzele fierbinti, apa-ti sorb.
de-ar fi sarutul ca raza de soare
atunci te-as incalzi mai cu ardoare
cu grija ti-as mangaia bratele
si corpu-ntreg, fata si buzele...
Chiar aerul ce il respir sa fie
si chiar de-arfi sa fac o nebunie,
cu toate gurile de aer ce respir
te-as saruta adanc pan' la delir
marți, 15 octombrie 2013
POVESTEA NOASTRA
Povestea noastra-ncepe cu va fi
-caci va veni o zi si tu o sti-
cand noi vom trai file de povesti,
cand vom striga iubirea de pe Everesti
Vom alerga tinandu-ne de mana
sub ploaie, prin noroi, pe vreme buna,
cand vom lasa durerile ce ard
si vom pastra iubirea ca stindard.
Cum tu-mi vei fi cealalta jumatate
vom scrie impreuna-n carte
si vom depune-apoi fila pe fila
scriind despre o dragoste nebuna
pe fiecare coala de hartie
cu dragoste si patima vom scrie
o simfonie de noi sentimente
ce le-om trai noi doi, fara regrete.
Pe fiecare rand vom scrie pasiune
si spatii fara-amor nu vor ramane,
cu foc nestavilit in orisice cuvant
si-n fiecare litera- un cant.
Asa vom scrie , daca tu ai vrea
in carte vietii , poveste ta si-a mea,
sau daca nu, eu singura voi scrie
o singura si trista poezie!
-caci va veni o zi si tu o sti-
cand noi vom trai file de povesti,
cand vom striga iubirea de pe Everesti
Vom alerga tinandu-ne de mana
sub ploaie, prin noroi, pe vreme buna,
cand vom lasa durerile ce ard
si vom pastra iubirea ca stindard.
Cum tu-mi vei fi cealalta jumatate
vom scrie impreuna-n carte
si vom depune-apoi fila pe fila
scriind despre o dragoste nebuna
pe fiecare coala de hartie
cu dragoste si patima vom scrie
o simfonie de noi sentimente
ce le-om trai noi doi, fara regrete.
Pe fiecare rand vom scrie pasiune
si spatii fara-amor nu vor ramane,
cu foc nestavilit in orisice cuvant
si-n fiecare litera- un cant.
Asa vom scrie , daca tu ai vrea
in carte vietii , poveste ta si-a mea,
sau daca nu, eu singura voi scrie
o singura si trista poezie!
CE-I FERICIREA ?!
Nu ma-ntreba ce-i fericirea, nu pot spune,
ma-ntreb si eu dar un raspuns tot nu gasesc,
ea n-are-o definitie anume,
nu este o fiinta si nici un lucru pamantesc.
Poate-i o stare, o simtire, o idee...
sau poate toate-acestea impreuna,
o poti gasi in tine, barbat sau femeie
cand intalnesti o dragoste nebuna.
Eu pot sa spun ca-mi aduci fericire
cand imi zambesti si-mi daruiesti o floare
cand ochii tai ma privesc cu iubire
si inima in piept loc nu mai are,
cand imi soptesti cuvinte cu tandrete
si-mi suflii pletele usor in vant...
Cand ma saruti in palma cu finete
si simt picioarele ca n-ating de pamant.
Apoi cand corpul tau de dor incins
mi-atinge pielea-avida de iubire
eu simt ca parca as trai un vis.
Si nu stiu , zau, asta nu-i fericire?!

DE-AI FI VENIT...
De-ai fi venit cand ramu-inmugurea
ti-as fi deschis cu drag inima mea,
dar n-ai venit si-ai pierdut jumatate
din anii care-i duc acum in spate...
De-ai fi venit cand razele de soare
ne trimiteau calduri dogoritoare,
infasurati in spuma marii-albastre
ne-am fi-naltat iubirea pan' la astre...
De-ai fi venit cand frunza aramie
a colorat covorul la campie,
pe sub parfum de struguri copti si ploi
ne-am fi iubit incinsi, tacuti si goi...
De-ai fi venit cand stele de zapada
le-ai fi topit cu mana ta cea calda
cand cu atingeri m-ai fi sters pe frunte
sau s-ar topi sub sarutari marunte...
Dar ai venit ptin cam tarzior
si anii ce-au trecut in zborul lor
mi-au oferit doar crini si ghiocei
si tamplele mi-s pline-acum de ei.
Dar sper ca , tufele de ghiocei
ce imi vor umple anii tristi si grei,
mi te-or aduce suflet potrivit,
sa nu regret ca iar m-ai ocolit
DE-AI STI CE-I IUBIREA
De-ai sti ce-i iubirea ai gasi raspunsuri
in lumina din ochi dar si in surasuri,
intr.o-mbratisare, o atingere lina,
in priviri dragastoase si in strangeri de mana.
Intr-o vorba moale, spusa la ureche,
int-o sarutare ce nu-i dai pereche.
Din iubire te nasti si din dragoste cresti
dar e timpul a si tu sa dai ce primesti.
Iubirea o afli intr-o boare de vant
cu-atingerea moale fara nici un cuvant.
O gasesti la luna si-n micutele stele
ce-ti vegheaza somnul si noptile grele.
Ti-o trimite soarele prin razele multe
sau un fulg de nea ce iti cade pe frunte
si norii cei grei prin tristetea lor
cand incep sa planga iti spun ca l-i dor.
Si-o gasesti dupa ploaie, vie si colorata
cand cu-orgoliu si fala curcubeul se-arata.
Apoi o vezi crescand intr-un fir de verdeata
si in zorii-unei zile ce surad dimineata
Intr-un fir de pamant dar si-n bobul de roua
si-n aceste cuvinte ce vi le ofer voua.
Peste tot imprejur, de ai ochi sa privesti
orice lucru te-nvata sa dai tot ce primesti.
luni, 14 octombrie 2013
SA DARUIESTI O FLOARE
Sa nu astepti ocazii pentru a da o floare,
caci pentr-un suflet trist de-i daruiesti un fir
intreaga viata .a lui va prinde iar culoare
fie de-i orhidee,lalea sau trandafir.
Sa nu astepti o gluma pentru-a putea zambi,
caci vorbele placutesi lumina din zambet
alunga nostalgia si norii tristi si grei
si-aduce mangaiere si vindeca un suflet.
Cand faci o fapta buna sa nu astepti rasplata
si multumeste-oricui si pentru un gest mic,
caci numai Dumnezeu ne vede si ne-arata
ca-n lumea asta mare, noi nu suntem nimic.
De.aceea sa te bucuri de orice clipa-n viata
si semenului tau sa aduci bucurie
si de cand deschizi ochii in orice dimineata
sa iei cu tine-n suflet cinste si omenie.
Si cat vom face umbra si vom fi pe pamant
fie ca-i zi cu soare sau norii sta sa planga
sa daruim o floare, un zambet, un cuvant
caci astea-s leacuri sfinte ce tristetea alunga
IN ANUL 46'
Si iata, inca-o zi s-a scurs
ce inca-un an in viata mi-a adus
si lam adaugat in bogata cununa
cu zile petrecute pe vreme si trista si buna.
Si fiecare ceas stropit din abundente
cu lacrimi si siroaie de tristete
si cand mai rasarea un cald suras
nu stiam de-i real sau doar un placut vis.
Si-acum in anul 46-al vietii mele
as vrea sa uit toate clipele grele
sa iasa-n soare doar zambet si culoare
si spun ca-s mandra sa mai adaug o floare.
Si-as vrea sa cred ca-n anii ce i-am strans
au fost mai multe zile fericite decat plans,
ca n-am facut doar rau dar si mult bine
pentru voi toti din jur si pentru mine.
Iar daca am gresit cu-adevarat ceva
eu sper din inima ca veti putea ierta
si-am sa va multumesc in incheiere
celor ce mi-ati urat si cu placere
va spun si voua cum imi spun si mie
"ANI MULTI, FRUMOSI SI PLINI DE BUCURIE
SI SANATATE DE LA BUNUL DUMNEZEU!"
asta va doresc voua si imi doresc si eu.
si sa va spun acum mai mult in taina
mai am inca-o dorinta, doar sunt mama,
ca-as vrea sa fiu acasa, dar nu pot
sa-mi pun dorinta-aprinsa de pe tort,
sa suflu-n lumanare sa sara scantei
sa-mi vad realizati copiii mei,
sa le dea Domnul multa sanatate
si dragoste si noroc de se poate.
Va multumesc din nou pentru urari
si daca ne-ntalnim pe ale vietii carari
cu dragoste eu mana-am sa v-o strang
si-atunic de bucurie, ca si-acum iar plang.
E ZIUA TA, FEMEIE!!!
Azi este ziua ta, femeie
chiar de nu-i cruce-n calendar
de esti crestina sau atee
cu o urare vin in dar.
Chiar de esti la-nceput de viata
sau de ai tamplele carunte,
in orisicare dimineata
doar bucurii sa ti se-ntample.
Si pe oriunde tu vei merge
doar bucurie sa presari
si sa ai parte de-a culege
tot ceea ce cu drag emani.
Tu vata dai pe-acest pamant
cu chin si lacrimi e obraz
si-n drumul tau pan' la mormant
i-ajuti si-i feresti de necaz.
Si nopti la rand cate-ai vegheat
la capatai pana-au crescut
si cate lacrimi ai varsat
cand viata cruda i-a batut...
De-aceea azi, tie ma-nchin
FEMEIE , tu,-unica flaore,
sa ai in viata un drum lin
si-n suflet sa ai numai soare
Si in oricare dimineata
cand te-ai trezi, sa iti rasara
doar zambete pe a ta fata
si primavara-n inimioara.
Azi va dedic aste cuvinte
mamicilor de pe pamant
si v-as ruga sa tineti minte
ca nu sunteti o frunza-n vant.
Aveti o meserie grea
de-a fi sotie, de-a fi muma
si pentru asta plata-ati vrea
surasuri si o vorba buna
Ca nu exista pe pamant
o alta recompensa mare
decat cand primesti un cuvant,
un zambet si o-mbratisare.
Multi ani si sa fii sanatoasa
in suflet sa ai primavara
FEMEIE, pururea frumoasa
din ochi surasul sa nu-ti piara!
chiar de nu-i cruce-n calendar
de esti crestina sau atee
cu o urare vin in dar.
Chiar de esti la-nceput de viata
sau de ai tamplele carunte,
in orisicare dimineata
doar bucurii sa ti se-ntample.
Si pe oriunde tu vei merge
doar bucurie sa presari
si sa ai parte de-a culege
tot ceea ce cu drag emani.
Tu vata dai pe-acest pamant
cu chin si lacrimi e obraz
si-n drumul tau pan' la mormant
i-ajuti si-i feresti de necaz.
Si nopti la rand cate-ai vegheat
la capatai pana-au crescut
si cate lacrimi ai varsat
cand viata cruda i-a batut...
De-aceea azi, tie ma-nchin
FEMEIE , tu,-unica flaore,
sa ai in viata un drum lin
si-n suflet sa ai numai soare
Si in oricare dimineata
cand te-ai trezi, sa iti rasara
doar zambete pe a ta fata
si primavara-n inimioara.
Azi va dedic aste cuvinte
mamicilor de pe pamant
si v-as ruga sa tineti minte
ca nu sunteti o frunza-n vant.
Aveti o meserie grea
de-a fi sotie, de-a fi muma
si pentru asta plata-ati vrea
surasuri si o vorba buna
Ca nu exista pe pamant
o alta recompensa mare
decat cand primesti un cuvant,
un zambet si o-mbratisare.
Multi ani si sa fii sanatoasa
in suflet sa ai primavara
FEMEIE, pururea frumoasa
din ochi surasul sa nu-ti piara!
ADIO IUBITE
Trimite-mi iubite, dar nu pe ascuns
sa vada o lume, un ultim suras
si voi fi fericita,chiar de voi afla
ca toate surasurile le vei da alteia.
Un gand de-mi trimiti,ultimul de-ar fi
sa-l trimiti zambind si fericita-as fi
asa ca-ti urez in doi cand alergi
sa te-mpiedici de bine,pe-ale vietii poteci.
Privirea capruie din ochi de caprioara
indreapt-o catre mine macar ultima oara
cu ea sa-mi dai caldura ce trupu-mi cuprindea
apoi indreapta-o vesel spre ochii alteia.
Si-o-mbratisare-as cere,chiar plina de avant
si-apoi sa-mi dai si primul si ultimul sarut
si-ultima mangaierecu mana-ti tremuranda
si zambind sa imi spui si ultimul cuvant.ADIO!

NU REGRET
Si iarasi ratacesc pe cai de nostalgie
pavate cu-amintiri din noptile tarzii,
pastrand din tot buchetul iz de melancolie
si cate-un gram din visele ce le-aveam peste zi
sau clipe cand traiam o melodie lina,
sau cand plangeam in hohot dupa vre-un erou mort,
sau cand faceam doar zi din nopti cu luna plina,
sau cand stingeam lumina dorintei de pe tort...
Sau sa regret plimbari cand ma tineai de mana,
sau un sarut fierbinte ce aripi imi dadea,
sau cand ne impacam dupa o cearta buna
si-apoi faceam amor si inima-mi zvacnea?!?
Toate-s clipe traite, toate-s din viata mea
si-arunc priviri in urma si nimic nu regret
ca-a fost tare frumoasa , pe cat a fost de grea
si azi, ca si-n trecut, vreau sa-mi iau viata-n piept.
NU STIU...NU VREAU...NU POT...
Cum simt ca lin coboara amurgul vietii mele
vreau inima-mi incinsa din flacari s-o salvez,
tu, doar zambind poti sterge umbra zilelor grele
dar cat regret ca azi nu mai stiu sa visez!!!
Si-am obosit gandind ca vom fi impreuna
si-am suferit in taina si inca maai oftez
si ca-ar veni curand un timp cu vreme buna
ma mint mereu, dar azi, nu mai pot sa visez!!!
Cand rasfoiesc alene trista carte a vietii
cu amintirea vie vreau din nou sa valsez,
doar mici scantei mai sar din focul tineretii
dar ma trezesc si azi,nu mai vreau sa visez!!!
Cand gandu-mi fuge-n graba prin clipe de delir
si-ncerc de nostaògie sa m-ascund, sa-o fentez,
mi-apare clar prezentul si , zau ca nu ma mir
de ce nu stiu, nu pot si nu vreau sa visez!!!

TU SPUNE-MI...
Tu spune-mi daca as putea
sa-mi scot din chinuri inima!
As rezista privirii tale
si atingerii arzatoare?!?
Tu, spune-mi, hai invata-ma
sa-mi scot focul din inima,
ca doarb o mana de-mi intinzi
suvoi de flacari tu aprinzi.
Tu spune-mi cum as incerca
sa imi mai salvez inima
ca-i condamnata , vede-oricine
de doru-ucigator de tine.
Tu spune-mi aca-ar mai avea
o mica sansa , vai de ea!
Spune-mi o vorba de amor
si-mi vindeci inima de dor.
Tu spune-mi ca nu-i o poveste
ca-n inima dragoste este
ce infloreste zi de zi.
Tu spune-mi si a ta voi fi!
sa-mi scot din chinuri inima!
As rezista privirii tale
si atingerii arzatoare?!?
Tu, spune-mi, hai invata-ma
sa-mi scot focul din inima,
ca doarb o mana de-mi intinzi
suvoi de flacari tu aprinzi.
Tu spune-mi cum as incerca
sa imi mai salvez inima
ca-i condamnata , vede-oricine
de doru-ucigator de tine.
Tu spune-mi aca-ar mai avea
o mica sansa , vai de ea!
Spune-mi o vorba de amor
si-mi vindeci inima de dor.
Tu spune-mi ca nu-i o poveste
ca-n inima dragoste este
ce infloreste zi de zi.
Tu spune-mi si a ta voi fi!
LASA-MA SA ZBOR!!!
Lasa-ma sa urc, lasa-ma sa zbor
dincolo de taramul greu al norilor
unde-si au salaj visele de-amor,
sa adun manunchiuri si-apoi sa cobor.
Sa le-mpart in doua, iar vissele rele
sa-mi ramana mie cat ar fi de grele,
iar visele dulci ce stau printre stele
sa te-nalte lin sa stai printre ele.
Lasa-ma sa zbor, dar zboara cu mine
printre vise dulci, spumoase si line,
sa traim acel vis , doar eu cu tine
caci, de visam la fel, povestea va tine!

E TIMPUL
Si-atunci cand lacrima in zambet sta sa ploua,
cand te orpesti in loc pentru-a porni din nou
si cand dezamagirea imbraca-o haina noua
si un nou inceput iti face drept cadou,
cand ploile se-opresc si-un curcubeu apare
si-anunta-o viata noua de liniste si bine,
cand asteptarea-nseamna doar clipa care moare,
cand vrei sa faci orice, doar ca sa fii cu mine,
cand clipe fericite inima iti inunda
iar bucuria-ti spala durerea cea mai grea,
cand rasete si cantec primesti pe orice unda,
e timpul de-a trai si de a EXISTA!

sâmbătă, 12 octombrie 2013
NU TE OPRI!!!
Nu te-nneca la inceput de drum,
nu te opri nicicand de la visare,
caci tot ce.am inceput noi doi acum
e-un strop de lacrima dintr-o dragoste mare.
Nu te ascunde prin camari cu vise
-chiar daca-s ale mele si-am sa te pot gasi-
vor fi doar amintiri cu sufletele stinse
chiar de nu vrem, cu timpul, toate se vor raci.
Nu-mi darui si inima si ultimul respir
caci n-am nevoie de un trup inert.
Eu doar de gandul tau si greu si trist ma mir
si ma blestem si plang si n-am cum sa ma iert
ca n-am puterea de a-ti da un zambet
curajul de-ati darui mana mea
cand ratacesti prin iarna cea grea din al meu suflet.
Eu doar cuvinte goale si vise iti pot da!

marți, 8 octombrie 2013
NU-TI ESTE DOR?!?!
Si cum?! Nu-ti este dor de rasuflarea-ncinsa,
cum in tacere-ascunsa,o simti pe gat pe piele?!
In bratele-ti vanjoase cadeam predata,prinsa
si prada iti dadeam si buzele de miere...
Si cum prin sarutari provoci duel de foc
cand inspectezi si gusti lacasul gurii mele,
cand limba-ti curioasa ataca, intra-n joc
si mangaie...si-atinge...si gusta toate cele...
Si cum nu iti e dor de acest dans fierbinte,
de-atingeri indraznete, de icnete-n surdina,
cand eu iti cad in brate si goala si cuminte
si-n ritmul tau ating explozia de lumina?!
Si cum nu-ti este dor de-acele nopti in care
atrasi ca de-un magnet uitam de toti si toate,
cand ne topeam in lava iubirii noastre mare
si-mi ascultai respirul ..pe gat...pe piept...pe spate...

vineri, 27 septembrie 2013
CAND VII...
Cand vii, iubire, deschide-mi pleoapa c-un sarut,
dar nu ma supar daca-mi dai ceva mai mult,
macar unul pe buze, mai domol si-ntarziat,
sa pot sa iti raspund cu altu-nfierbantat,
apoi domol , dezmiarda-mi trupul gol si cald
si nu-nceta, ca-n trupul tau vreau sa ma scald,
sa simt fiorii cum imi trec prin corp, prin vine
si cum ajung in sange si la tine.
Iti place sa ma vezi innebunita
si goala...si fierbinte...si smerita,
sa ma supun doar poftelor ce ai,
sa dau si eu tot ce si tu imi dai.
Eu iti dau viata mea, trupul si inima
si imi doresc in schimb dragostea ta.
Esti sigur ca-mi vei da la nesfarsit
ceea ce astazi crezi ca eu merit?!?

miercuri, 25 septembrie 2013
SI CAT AS VREA!!!
Si cat as vrea sa fiu acum in ale tale brate,
sa m-ametesti cu sarutari adanci, fierbinti si hoate
si printre ele sa presari sub privirea-ndrazneata
cuvinte pline de iubire, sa-mi iei si sa-mi dai viata.
Si cat as vrea sa ma atingi pe sani sau printre coapse
sa-mi spui pana-am sa -nnebunesc cuvinte dragastoase
si cu prvirile-ti cetoase sa te scufunzi cuminte
'n adancul dragostei abis si duce si fierbinte.
Si dansul nostru de iubire sa-nceapa de cu seara
si sa continuie in ritmuri pan' zorii sa sa-apara.
Sa reluam cu mai mult foc cand zorii ne zambesc
sa simti cand ajung sus , in nori si cand ma prabusesc.
Si dupa zile de amor, la fel ca-n visul meu,
sa ma trezesc ca-s dezmierdata, pe sani, de bratul tau,
sa potolim patima noastra prin sarutari fierbinti
si-n lume sa iesim satui, zambind, tacuti, cuminti!

luni, 16 septembrie 2013
NU-MI CERE INIMA
Cere-mi orice , dar nu imi cere inima!
Am strans atatea vise si atata dragoste in ea...
Si-n fiecare coltisor eu am depus
un pic de dor si o speranta mica-n plus.
Cere-mi orice dar inima doar cu-mprumut,
Ca-am pus in ea iubirea ta si-un pic mai mult,
iar de ti-o dau de tot ramane sufletu-mi pustiu
si sa traiesc fara iubirea ta nu pot, nu stiu!
Deci daca vrei cu-ardoare inima
ti-o dau doar daca vin si eu cu ea
ramane doar sa hotarasti cum e mai bine:
imi vrei doar inima , sau si pe mine?!?

AMALGAMUL VISELOR
Iti amintesti de noi , iubite,
de noptile de dinainte
cand traiam doar din vise-ncinse
sau din sentimente aprinse!?
Cand sanii-mi saltau plini de dor,
cand te-atrageau in ritmul lor,
cand gura rosie ca focul
te-ndemna sa-ti incerci norocul,
cand orice calda rasuflare
te chema la o sarutare,
una inceata , languroasa,
ce-o simteai dulce si gustoasa?!
Simteam sangele-ti clocotind
in vine-n vintre , dar si-n gand...
Acum, hai , sufla-mi printre plete
in ritmuri sacadate,lente,
spune-mi cuvintele ce-astept
tot sarutandu-ma pe piept,
pe ceafa sau dupa ureche
ca doar eu sunt a ta pereche.
Si-apoi ma-nalta pan' la cer
in ritmuri pline de mister
si-acolo sus pe-un nor pufos,
cu sarutari de sus in jos,
intai pe tample, apoi pe gat,
apoi pe pieptul tremurand,
pe abdomen, pe coapse pline,
sa simti cum pofta iar iti vine...
sa-ncepem iar dansul in doi
infierbantati , setosi si goi,
din nou sa ne trezim iubite
cu trupurile-nlantuite
dar ostenite dupa-amor
infasurati in puf de nor...
Sau stand intinsi pe cergi de lana
si doar tinandu-ne de mana
dorinti sa se nasca cu dor
din amalgamul viselor.
de noptile de dinainte
cand traiam doar din vise-ncinse
sau din sentimente aprinse!?
Cand sanii-mi saltau plini de dor,
cand te-atrageau in ritmul lor,
cand gura rosie ca focul
te-ndemna sa-ti incerci norocul,
cand orice calda rasuflare
te chema la o sarutare,
una inceata , languroasa,
ce-o simteai dulce si gustoasa?!
Simteam sangele-ti clocotind
in vine-n vintre , dar si-n gand...
Acum, hai , sufla-mi printre plete
in ritmuri sacadate,lente,
spune-mi cuvintele ce-astept
tot sarutandu-ma pe piept,
pe ceafa sau dupa ureche
ca doar eu sunt a ta pereche.
Si-apoi ma-nalta pan' la cer
in ritmuri pline de mister
si-acolo sus pe-un nor pufos,
cu sarutari de sus in jos,
intai pe tample, apoi pe gat,
apoi pe pieptul tremurand,
pe abdomen, pe coapse pline,
sa simti cum pofta iar iti vine...
sa-ncepem iar dansul in doi
infierbantati , setosi si goi,
din nou sa ne trezim iubite
cu trupurile-nlantuite
dar ostenite dupa-amor
infasurati in puf de nor...
Sau stand intinsi pe cergi de lana
si doar tinandu-ne de mana
dorinti sa se nasca cu dor
din amalgamul viselor.
miercuri, 11 septembrie 2013
SIMTI ?!?!
Simti picurii cum cad?! Ei sunt trimisi de mine
sa-ti stinga focul inimii, durerea sa-ti aline.
Caci tot ce cade-acum din norii dantelati-
picurii reci de ploaie cu lacrimile-s frati.
Simti razele de soare pe corp cum te mangaie,
cum iti saruta pielea si-o face aramie?!
Ele-s trimise-n loc de sarutari fierbinti
pe care ti le-as da, de loc sa nu ma uiti.
Simti stelele de nea cum pielea-ti racoresc?!
Pe ele le-am trimis sa stii cat te doresc.
Cum ele se topesc cand cad din zborul lor,
asa eu ma topesc si pier de al tau dor.
Simti glasul vantului cum iti sufla in plete?!
Pe el eu l-am trimis sa-ti spuna pe-ndelete
ca orice timp ar fi, cu ploi, vanturi sau soare,
cat am sa fiu in viata, iubirea mea nu moare.

IN TACERE
Sa stau langa tine, de maini sa te prind
si in suflet adanc cu priviri sa te-ating,
in inima-ti blanda sa ma cuibaresc
si fara cuvinte sa-ti spun " te iubesc"!
Tacerea adanca ce se-asterne-ntre noi
sa ne fie balsam pentru noi amandoi.
Sa ne cufundam tot mai mult in tacere,
dar sa nu uitam de iubire...placere...
De-am uita de iubire, am uita si de noi
am ramane in suflete doi straini tristi si goi.
In tacere m-afund dar nu uit sa iubesc
si as vrea tu sa simti cand te-ating, cand privesc...
Sa iti fiu rasarit, sau de vrei si apus
sa-ti arat ca iubesc fara-o vorba in plus,
de emotii sa tremuri, sa te simt cum plutesti
fara vorbe sa-mi spui ca si tu ma iubesti!

miercuri, 28 august 2013
DE VEI PLECA
De vei pleca din viata mea e prea tarziu.
Acum ocupi un loc in ea , asta o stiu.
Prinde-mi o mana si-adanc in ochi cand ma privesti
sa imi spui tare si raspicat ca nu ma iubesti.
De-abia atunci am sa te las cu pas usor
sa iesi din ea si-apoi sa plang pan-am sa mor,
caci amintirile sunt inca vii si dor cumplit
si ca nu sufar cand ai sa pleci nu pot sa mint.
Si-mi plang in inima vorbele tale , cuvant cu cuvant
si-as vrea ca dorul sa zboare lin ca frunza-n vant
dar el persista, nu vrea sa plece, s-a cuibarit
si nu exista, daca-ai sa pleci, nici-un alint.
De vei pleca nu lasi in suflet doar amintiri,
sfarami si vise, dar si iluzia unei iubiri,
tot ganduri triste,suflet pustiu si inima
toate vor plange, vor fi fara viata , de vei pleca.

vineri, 23 august 2013
EU CAUT VISELE DE IERI
In zori de zi cand genele deschid,
cand stelele de bolta se desprind,
cand soarele goneste luna catre asfintit,
cand visele isi incep zborul abia simtit,
cand pasarile ciripesc sub grinda,
iar tu cu cafeluta aburinda
m-ademenesti in lumea de povesti
si ma alinti si-mi spui ca ma iubesti
eu trista sunt si sufar mult mai mult
caci caut visele de ieri pe care le-am pierdut.
de le-ntalnesti , te rog, trimite-le-napoi
ca-s vise dragi, frumoasebcu noi doi.
Sunt vise ce-am tesut si zi si noapte,
brodate pe alocuri cu zambete si soapte,
tivite cu cuvinte de iubire
si n-as vrea sa-mi ramana-n amintire
doar ca ceva ce a trecut in zbor.
Eu vreau sa le dau viata viselor.
N-as vrea sa isi deschida-aripile
sa-mi ia zborul lor si amintirile,
nici sa isi faca cuib in inimi la oricine,
sunt vise ce le-aveam doar eu cu tine,
sunt vise dragi ce le-am pierdut in noapte
printre suspine, printree lacrimi, printre soapte...

duminică, 18 august 2013
SA NU TE PIERZI PRIN VISE
Nu vreau sa mi te pierzi prin vise, dragul meu
caci daca vrei sa visezi zi si noapte-ti va fi greu.
Iubirea nu-i cuprinsa-ntr-un cuvant
e-n gesturi, fapte in priviri si-n gand.
Iubirea n-o hranesti doar din visare,
iubirea te framanta si mai doare,
caci daca-ajungi sa simti ceea ce spui
si inima si minea-ncep s-o ia hai-hui!
De-aceea nu vreau sa te ratacesti
prin vise dulci, sperante si povesti,
revin-o cu piciorul, atinge de pamant
unde iubirea nu-i cuprinsa-ntr-un cuvant.

duminică, 11 august 2013
MI-ASA DE DOR DE TARA....
In zori de zi fereastra deschid larg
si vad pe-ntinsa mare, catarg langa catarg.
Acolo jos e-o barca, la bord cu-un tricolor
si-n ochi imi plutesc lacrimi si-n suflet e mult dor.
Si simt ca-as alina dorul din inimioara
doar daca -as auzi o veste de-a mea tara.
Apoi sa intind mana si sa sarut usor
drapelul tarii mele.Macar un colisor!
Si iata , vaporeanul, barbat intre barbati
cu zambetul deschis , si cu umerii lati,
priveste sus la mine si simte ca mi-e dor
prinde de-un colt drapelul si-l saruta usor.
Si-n orice dimineata urmand un ritual
el saruta drapelul cand ma vedea la geam.
Apoi zambind se-ndreapta cu nava catre larg
si-abia se mai zareste drapelul la catarg.
Si lacrimi lungi, siroaie imi tremura pe-obraz
de dor, de suparare.de-emotii, de necaz...
Toate se prind in hora si se-nvartesc in jur...
...Mi-e asa de dor de tara...nu stiu cat mai indur....
joi, 8 august 2013
EA E FEMEIA!
Dintr-un pumn de pamant, facu Dumnezeu omul
si ii sufle pe nari si viata dar si dorul,
iar din piept , de sub inima ii lua Domnul o coasta
si ii facu perechea mai dulce, mai frumoasa.
N-a luat parte din creier ca sa fim subjugate
nici o parte din brate de-a ne lovi-a ne bate,
nici din picior n-a luat sa ne tarati pe jos,
sa calcati in picioare.Ce-a creat El frumos
a luat-o de sub inima, acolo-i dragostea
sa-ti fie jumatatea , sa fii un tot cu ea.
Deci , fiu al lui Adam, asculta sfatul meu
iubeste si cinsteste femeia-oricand, mereu,
ca ea-i parte din tine cum Domnul -a creat,
fie ca-i obosita sau cu chipul pictat,
tot pentru tine -ncearca sa fie mai placuta
ca-n ea zace tandrete, zace iubire multa
Tu spui ca-n ea minciuna e purul adevar...
O fi! dar "adevarul" e-un pic cam tras de par,
ca ea are taria sa poata proteja
cu minciuna, cu trupul sau chiar cu viata sa
ce-este-al ei promis, cum Domnul l-a creat,
sa fie jumatatea si tot, pentru barbat!
Spui ca se-nchide toata intr-o bijuterie....
dar asta este ea, dar numai ea nu stie!
E diamantul pur, tu doar sa-l jlefuiesti
si-ncearca, de se poate ,cum e, sa o iubesti!

sâmbătă, 3 august 2013
DE VEI PLECA...
De vei pleca
vei regreta
surasul care-ti colora viata,
ma rog la zei
ca printre ei
sa uiti sclipirea ce se-ascunde-n ochii mei....
Vei suferi
cum nici nu sti
cand singur fara cantul meu te vei simti,
de-aceea-ti spun
cu glas de fum
ca nu ai sa mai simti acel parfum
al zilelor,
al anilor
in care te-asteptam cu-acelas dor,
iar intr-o zi
de-i reveni
parfum uscat de amintiri tu vei gasi
si-oricat ai vrea
si-ai incerca
sa recladesti tot ce-am tesut candva
s-or duce-n vant
suras,cuvant
nimic din ce ti-ar aminti ca eu mai sunt.
Doar din sclipiri
de amintiri
siraguri pretioase-ai sa insiri,
prinse-ntre ele
cu lacrimi grele
iar eu te voi veghea de printre stele....

vineri, 2 august 2013
NU VREAU SA PLECI!
Nu vreau sa pleci din viata mea, din gandurile mele.
Te-am cautat, te-am regasit ca rataceai prin ele...
Le-ai ciufulit cu vorba ta, cu versul rasucit.
Te rog ramai in gandul meu, aici, un' te-am gasit!
Chiar dac-ai sters din visele ce le-aveam colorate
ramai acolo printre ele. Sunt alb si negre toate.
Ramai si da-le-un pic de viata si iti voi multumi,
nu iti promit ca va fi bine si fericiti vom fi!
Dar daca-n visul de-asta seara ne vom reintalni,
macar in vis si tot pormit ca-a ta intai voi fi.
Tu te-ai preface c-ai sa crezi ceea ce ti-am promis
si vei ramane-n gandul meu si-n viata mea din vis.
Nu vreau sa pleci si nici sa-ncerci, ca nu am sa te las
sa-mi canti romantele de dor sau cele de necaz,
doar cantecul tacut al ploii sa-l ascultam in doi
sa ratacim prin timp si spatiu doar Dumnezeu si noi!
miercuri, 31 iulie 2013
NU-L VREAU PE "IERI"!!
Inca mai caut soarele in intunericul din mine,
sa vad prin ochii de-azur ai zilei de maine,
tu sa-mi spui ca m-astepti la un capat de mare
sa strabat infinitul la a ta simpla chemare....
Sa nu-ntorc nici privirea catre ziua de ieri
sa nu ratacesc niciodat, nicaieri
srazile imbacsite ale "ieri"-ului trist,
dar ma chinui in van sa razbat...sa rezist...
In ziua de azi doar lumina as vrea
si un strop de speranta si, da, dragostea
sa invie incet pentru tine si mine
si va zambi soarele , in sfarsit, intr-un maine!
Nu-l caut pe ieri, nu-l mai vreau inapoi,
vreau un azi , in prezent pentru noi, amandoi,
sau sa-astept pe-acel maine incarcat de culoare
si-am sa simt printre gene, prima raza de soare!!!

marți, 30 iulie 2013
AMINTIRI CE DOR...
De ce adori astazi, nepotrivirea,
de ce cuvantul tu mi-l intorci din zbor,
de ce ma tintuiesti doar cu privirea,
nu sti ca amintirile ma dor?!
De ce-mi sfasii tacerea ce mi-a patruns in suflet,
de ce vrei sa-mi vanezi doar visele de dor?!
Sti ca o soapta-a ta in inima-mi e urlet
si iti reamintesc ca-s amintiri ce dor.
De ce crezi ca buzele-mi orbesc in asternut
si spui ca inima-mi face salturi in gol ?!
Mai vreau sa gust cafeaua ce o-mparteam de mult,
dar astea-s amintiri ce sfasie si dor!

DE CE TAC?!?!?
De vrei sa aflii de ce tac
si-n zorii zilei nu-mi arat cuvantul,
e pentru sentimentele-mi ce zac
ce nu as vrea sa le-mprastie vantul.
De vrei sa aflii de ce-s trista inca
si-n dimineti de zi cuvintele ma dor,
e pentru ca in inima-mi de stanca
emotiile au deschis un cor...
Dar , iata, spargi cu-al aripilor fosnet
trista tacere ce m-a napadit
si-n praful de-amintire, statut, vested
incep pe rand sa-nvie ce-odata am simtit.
Si cum cu ingerii imparti azi o tigara
si-ti sorbi cafeaua tot gandind la noi
cand deslusesti ca dragostea-i amara
tacerea ne cuprinde pe-amandoi

luni, 29 iulie 2013
CUM SA M-ASCUND?!?!
Spuneti-mi voi , cum sa m-ascund de dragoste
ca ea aduce si fericire dar si pacoste...
Ce om pe lume care iubeste nu sufera
si nu-si pateaza obrazul noaptea cu-o lacrima?!
Cum sa m-ascund de vorba dulce spusa in soapte
cand imi predai lectii de-amor noapte de noapte,
ori dimineata cand alene te trezesti
si ma cuprinzi cu-un brat si-mi spui ca ma iubesti?!
Cum pot sa ma ascund d-acestea toate
de mangaieri, de sarutari, zambete, fapte,
de tine ce te am mereu in gand si-n fata,
cum pot sa ma ascund acum de viata?!?!

SIMT PRIMAVARA
Chiar daca-i soare arzator sau viscoleste-afara
in sufletul meu este primavara.
Cum as putea sa simt ca viata-i grea
cand tu-mi zambesti si-mi zici -printesa mea?!
Acum si relele ce-n suflet mi-au patruns
si tot greul ce-n spate eu l-am dus
se risipesc. Toate dispar din viata mea
cand tu ma mangai si imi zici ca-s zana ta.
Si anii care-i port la buzunar
si zilele ce trec prin greu si-amar
chiar lacrimile triste , toate-mi seaca
atunci cand ma rasfeti si-mi zici pustoaica.
Si nu sti cata bucurie imi aduci
ca ma astepti si ma alinti cu vorbe dulci
si imi aduci un colt de primavara-n viata mea
si cred c-am sa-ti raspund, iubite cu un da!

CASA-N INIMA TA
Mi-as face casa-n inima la tine
sa pot simti ceea ce simte ea,
sa ma inseninez cand te simti bine
iar norii sa-i alung de-i vreme rea.
Si-n suflet m-as adaposti o vreme
sa iti alin din of-uri cu-al meu cant
si numai cu lumini si zambete as cerne
si n-as lasa sa-ti bata-n suflet nici un vant.
Si-n ganduri m-as muta-ntr-un coltisor,
sau poate le-as inchiria in intregime,
sa iti alung doar visele de dor
si sa las sa se nasca doar visele cu mine...
Sau pe o aripa de zis m-as inalta
si-as construi o casa pe un nor
dar ti-as lua cu mine dragostea
si s-o urmezi si tu de-ti va fi dor!

sâmbătă, 6 iulie 2013
ALINTA-MA
ALINTA-MA cu mangaieri , iubitul meu
si cele patru zari de-acum vor fi mereu
doar curcubee vii si colorate
si-o lume va afla ce-n inima mea bate.
SARUTA-MA cu foc, cu buze moi,fierbinti
si-o lume-ntreaga va afla daca am fost cuminti,
ca-al tau sarut da foc simtirilor ascunse
iar mainile m-aprind oriunde vor fi puse.
IUBESTE-MA cum numai tu sti sa iubesti
si jura-mi ca tot ce mi-ai spus nu sunt simple povesti
si stelele toate din cer ce le-ascunzi in privire
spune ca-s pentru mine toate si nu-i o amagire.
PASTREAZA-MA in inima si-n viata ta
si-ti jur cu viata mea ca nu vei regreta
si fericiti vom fi de vom sopti-mreuna, crede-ma,
PASTREAZA-MA,IUBESTE-MA, SARUTA-MA, ALINTA-MA!

AM NEVOIE
Acum mai mult ca niciodata
am nevoie de dragostea ta toata
de privirea de-opal, de zambetul tau
am nevoie acum si-am nevoie mereu.
Am nevoie sa-ti vad chipul dur si frumos,
sa-ti mangai sprancenele negre de-abanos,
sa iti sarut gura cu buze carnoase,
sa pot sa respir soapte dragastoase,
sa aud cuvinte ce imi dau putere
si privirea a ce-mi da mangaiere
sa o simt aprinsa pe trupul meu gol
si cand intru-n pat , dar si cand ma scol.
Am nevoie-acum de-acea-mbratisare
cand ne contopim cu dragoste mare,
sa te simt cum tremuri si cum scoti alene
ultimul oftat.Acel de placere.
Am nevoie-acum de chipu-ti frumos
si cand este trist, nu doar bucuros,
sa te strag in brate , sa iti dau speranta
iar sarutul meu sa-ti aduca viata.

vineri, 5 iulie 2013
DE CE ?!?!
De ce te-ascunzi de mine,de ce m-atingi si pleci?!
De ce nu ma aprinzi si-n noptile mai reci?!
De ce spui soapte dulci doar cand vantu-i puternic?!
De ce iti lucesc ochii si-n zi si-n intuneric?!
De ce ma faci sa rad, apoi lasi lacrima
sa spele cu tristeti sufletul, fata mea?!
De ce te chemi "dorinta" dar nu-mi raspunzi cad strig?!
De ce nu-mi prinzi un deget cand mana o intind?!
De ce nu simti caldura din ochii mei caprui?!
De ce tot strigi la lume , dar nu spui nimanui?!
De ce imi rascolesti cearceaful vietii mele
cum ai rascoli patul in nopti de amor grele?!
De ce-ai sorbi otrava ce-mi picura prin vine?!
Gandul de ce-l opresti cand zboara catre tine?!
De ce la chinul meu gasesti raspuns in versuri
si vrei sa deschizi porti spre alte universuri?!
Raspunsul il gasesc in inima ce-ti zace
ori in iubirea ta care nu imi mai da pace,
in versul alb, curat pe care-l raspandesti
cand zorii-isi dechid pleoapa si crezi ca ma iubesti

joi, 4 iulie 2013
te-astept
Dragule, te-astept
sa ma strangi la piept
sa ma porti in rai
ca aici e , vai,
sau pe-un camp cu flori
pline de culori
ca-aici nu-i culoare
si sufletul doare,
sau du-ma pe deal
sa traiesc real
fara vise seci,
fara ganduri reci.
Vino-n goana ta
si ia-mi durerea
ce-n inima-o duc
ca un pui de cuc.
du-ma sus pe creste
sa traim poveste
in noaptea de dor
si-apoi pot sa mor!
duminică, 30 iunie 2013
STIU CA MA IUBESTI...
Tu SPUI ca ma iubesti.Sa cred aste cuvinte?!
Dar chipu-ti radiaza si sigur nu ma minte
si-n ochi o stralucire-ti apare-ntr-o clipita
iar vocea iti vibreaza cand vorba ti-e rostita.
Si CRED ca ma iubesti, caci imi vorbesti cinstit
si m-aprinzi de dorinta si-mi place tot ce simt,
cand ma ridici in ceruri si ma cobori usor
si pana ma trezesc la tine-n dormitor...
Si SIMT ca ma iubesti cand mana ta m-atinge,
cand te lipesti de mine si corpul tot iti frige,
m-acoperi cu-ale tale sarutari insetate,
m-ademenesti cu vorbe soptite si curate...
Si STIU ca ma iubesti, ca spune-a ta privire
atunci cand cu mult foc, gales te uiti la mine
si iti simt rasuflarea calda si agitata
care ma infierbanta, ma arde si ma-mbata.

duminică, 9 iunie 2013
AS FACE AZI CURAT
Azi as intra la tine in camara
si-as sterge praful greu ce s-a depus
pe amintirile de ieri din policioara
si-as fereca usa de cum s-au dus.
Si as face curat si-n inima la tine
sa-alung tristetea ce cuprinde ea
sa fac loc bucuriilor de maine
si cu iubire sa o mobilez as vrea.
Si-n mintea ta as curati putin
si sa spal raul din gandurile tale
sa las loc liber amintirilor ce vin
sa simti cum face dragostea petale.
Si-n sufletul tau azi as aspira
sa ti-l golesc de doruri si de foc
si doar semintele de dragoste-as lasa
sa incolteasca-ngemanate cu cele de noroc.
Apoi cum totul inlauntru-ar fi curat
ti-as lua si trupul si-usor l-as dezveli
te-as aseza intins pe al meu pat
cu sarutari de sus si pana-n talpi te-as limpezi.

miercuri, 17 aprilie 2013
IN VISUL MEU
Te sun in noapte dar nu-mi raspunzi
cand te gasesc fugi si te-ascunzi.
Cum sa iti spun, sa-ti demonstrez
ca doar pe tine eu te visez?!
Cum ma conduci pa patul lat
unde petale-ai presarat
si-un trandafir rosu ca dorul
si-acolo incepem amorul.
Si sub privirea ta de-opal
ma faci sa tremur iar si iar
si imi strecori vorbe duioase
si sarutari dulci, dragastoase.
si-mi sufli usor peste gene
iar gemetele dulci si grele
incep a se-auzi incet
cand ma saruti apoi pe piept.
Si-ncepem jocul de placere
pe care corpul meu il cere
si-mi darui clipa minunata
care ma-ncanta si ma-mbata.
sunt vise ce eu le traiesc
de-atata timp de cand iubesc
ochii de-opal ce imi surad
in visele mele din gand.
dar realul e cum il stiu
un abis gri-cenusiu.
Doar in visul meu real
vad ochii tai reci de-opal.
cand te gasesc fugi si te-ascunzi.
Cum sa iti spun, sa-ti demonstrez
ca doar pe tine eu te visez?!
Cum ma conduci pa patul lat
unde petale-ai presarat
si-un trandafir rosu ca dorul
si-acolo incepem amorul.
Si sub privirea ta de-opal
ma faci sa tremur iar si iar
si imi strecori vorbe duioase
si sarutari dulci, dragastoase.
si-mi sufli usor peste gene
iar gemetele dulci si grele
incep a se-auzi incet
cand ma saruti apoi pe piept.
Si-ncepem jocul de placere
pe care corpul meu il cere
si-mi darui clipa minunata
care ma-ncanta si ma-mbata.
sunt vise ce eu le traiesc
de-atata timp de cand iubesc
ochii de-opal ce imi surad
in visele mele din gand.
dar realul e cum il stiu
un abis gri-cenusiu.
Doar in visul meu real
vad ochii tai reci de-opal.
TE VREAU !!!.
Si eu te vreau si tu ma vrei, dar nu-nteleg ceva.
De ce nici timpul dar nici soarta nu sunt de partea mea?!
De ce atunci cand te gasesc dispari ca fumu-n ceata?!
De ce nu ne putem iubi macar o data-n viata?!
Sau poate ca de ne-om vedea , ar fi sfarsit de lume,
ne-om contopi si vom petrece in sir zile nebune.
Am uita tot ce ne-nconjoara, am uita si de noi.
Decat atat ne-om aminti , ca suntem doi si goi.
Si gurile noastre flamande s-ar hrani ne-ntrerupt
cu seva dulce-a dragostei, sarut dupa sarut.
Si trupurile noastre-ncinse atrase de-un magnet
vor incerca sa schimbe ritmuri , cand repezi, cand incet.
Sau poate ca destinele de ne-o aduce-n cale
vei decide ca n-am sa fiu aleasa vietii tale.
Sau de-om ramane impreuna o viata sau o zi
daca te-as face fericit si eu ferice-as fi!

PLOAIE SI LACRIMI
Afara ploua. Ploua si-n sufletul meu
si lacrimi reci si grele imi spala fata,
nici nu-mi mai amintesc de cand pe drumul greu
cu zambet si lumina se ivea dimineata.
Vad lacrimi lungi , siroaie , din nor cum se desprind
si cu cata furie ele cad in tarana
si-aceleasi sentimente pe mine ma cuprind
cand lacrima din suflet inima imi farama.
Dar norul se destrama si lacrimile grele
incep a se rari si se opresc pe loc.
Doar boabele ce pica cu dorurile mele
din inima , din suflet, nu se opresc deloc.
Cerul se-nsenineaza si razele de soare
in graba lor cea mare tarasc un curcubeu.
Doar viata mea ramane trista, fara culoare
caci nu vad orizontul nici curcubeul meu.

luni, 8 aprilie 2013
ACUM, CAND...
Acum cand cerul are nuante de iubire
si cand oricare floare miroase-a dragoste,
cand ochiu-ndragostit emana fericire
si vezi doar bucurie in orice pacoste,
cand imi spui poezii soptite la ureche
si-mi daruiesti un fir din floarea primaverii,
cand urlii sub balcon o melodie veche
si umpli de lumina toata tecerea serii,
cand o clipa cu tine pare-o eternitate
iar vesnicia fara margini se duce-ntr-un minut,
cand ma simt strengarita la aceasta etate
nu am sete , nici foame, nu cer nimic mai mult,
cand focul ce-mi emana din inima mereu
acum cand ma privesti cu ochii plini de dor,
nici nu imi mai simt anii ce-i duc in spate eu,
parca se-ntoarce timpul, si-mi cresc aripi sa zbor,
acum doar ma intreb de ce nu pot simti
nici tulburare-n suflet, nici panica in spate,
e pentru ca-nteleg ca verbul"a iubi"
se poate conjuga la orisice etate.

sâmbătă, 6 aprilie 2013
FLACARA PASIUNII
Ce bine e cand luna isi revarsa
razele ei palide la mine pe fereastra
cand te gasesc in pragul usii stramte
si inima incepe sa n-asculte.
Sa iti sarut lent si fir cu fir mustata
sa-ti mangai si sa-ti dezmierd dulce fata
si trupul tau, inalt, robust, puternic
sa-l dezvelesc incet pe intuneric...
Sa ma cobor apoi pe obrajori
sa simt si sa iti dau dulcii fiori
cand pleoapele cu dragoste ating
sa simt ca-ntregul corp tremurii il cuprind.
Trupul sa il simt dur , cum se-ncordeaza,
cum dragostea si pasiunea te tradeaza,
sa-ti ofer tot ce si eu mi-as dori
de tu vei fi ferice, eu voi fi.
S-apoi cand zorii luminosi apar
sa ma ridici pe culmi , sus, iar si iar,
ale extazului dulce, fierbinte
sa simti ceea ce inima mea simte.
Sa ne unim si-n inimi si in gand,
sa fim un singur corp, un singur trup
si in furtuna-nvolburata-a pasiunii
sa ne-aratam si noua ,sa aratam si lumii
ca dragostea nu e atat de scurta
in viata asta grea, aspra si cruda.
Si ca oricand, ca-i ziua sau sub tacerea lunii
noi vom aprinde impreuna FLACARA PASIUNII.

ESTI O MINUNE
Ce-ar zice lumea de-ar afla
ca esti minune-n viata mea?!
ca-n orice zi cand ma trezesc
si chipul dulce ti-l zaresc
chiar daca-i soare, nori sau ploua,
sau valul boabelor de roua
nu se ridica de pe flori,
sau daca razele de sori
trimit calduri ucigatoare,
sau cand parfumul dintr-o floare
ma ameteste cand il simt,
chiar de-s sincera sau ma mint
tu, imi aduci cu un cuvant
cand sunt calduri-boare de vant,
cand tuna, trazneste sau ploua
le scoti intr-o lumina noua
doar cu o vorba sau suras
ma faci sa rad cand e de plans,
cand ma atingi ma incalzesc,
ma trec fiori si ametesc,
incerc sa zic cate-un cuvant
dar vorba parca-mi zboara-n vant,
nu stiu pe ce pamant pasesc,
ma balbai,tremur, ma rosesc,
doar de-mi strecori vorbe de-amor
ingerii-mi canta toti in cor.
Cand simt cum mana ta m-atinge
sangele-mi fierbe, urla, frige,
cand iti simt pielea goala-ncinsa
pe pielea mea de dor aprinsa
un abandon dulce, total
as vrea sa iti aduc in dar.
Sa spuna lumea orice-ar vrea
tu esti minune-n viata mea.
Mi-ai transformat si zi si noapte
in zambete, cantec si soapte.
Si simti ca viata-i de trait
cand si iubesti si esti iubit!
ca esti minune-n viata mea?!
ca-n orice zi cand ma trezesc
si chipul dulce ti-l zaresc
chiar daca-i soare, nori sau ploua,
sau valul boabelor de roua
nu se ridica de pe flori,
sau daca razele de sori
trimit calduri ucigatoare,
sau cand parfumul dintr-o floare
ma ameteste cand il simt,
chiar de-s sincera sau ma mint
tu, imi aduci cu un cuvant
cand sunt calduri-boare de vant,
cand tuna, trazneste sau ploua
le scoti intr-o lumina noua
doar cu o vorba sau suras
ma faci sa rad cand e de plans,
cand ma atingi ma incalzesc,
ma trec fiori si ametesc,
incerc sa zic cate-un cuvant
dar vorba parca-mi zboara-n vant,
nu stiu pe ce pamant pasesc,
ma balbai,tremur, ma rosesc,
doar de-mi strecori vorbe de-amor
ingerii-mi canta toti in cor.
Cand simt cum mana ta m-atinge
sangele-mi fierbe, urla, frige,
cand iti simt pielea goala-ncinsa
pe pielea mea de dor aprinsa
un abandon dulce, total
as vrea sa iti aduc in dar.
Sa spuna lumea orice-ar vrea
tu esti minune-n viata mea.
Mi-ai transformat si zi si noapte
in zambete, cantec si soapte.
Si simti ca viata-i de trait
cand si iubesti si esti iubit!
vineri, 5 aprilie 2013
GHEATA SI FOC
Incerc sa inteleg de-n viata
se pot unii focuri si gheata,
ca eu sunt foc si flacara-s scantei,
dar sloiuri reci de gheata-s ochii tai.
Tu doar o vorba imi trimiti, sau un suras
si ma aprind din talpi si pana sus,
simt valvatai ca-mi ies prin orice por,
dar ochii tai de gheata iar ma dor.
Apoi de ma atingi, corpul mi se-ncalzeste,
cand ma saruti sangele-mi clocoteste,
simt valvatai ca ma cuprind doar cand ma tii de mana,
dar si sageti de gheata cand imi spui" noapte buna!"
Deci asta nu-nteleg. Este un joc,
cand eu sunt flacara,scanteie si foc,
cata putere sa am in valvatai
sa pot sa topesc gheata ce zace-n ochii tai?!?

sâmbătă, 30 martie 2013
MI-AS DORI
Daca-ar fi de ziua mea sa primesc un dar
mi-as dori o viorea ca nu-i lucru rar...
Si-o garoafa mi-ar placea, rosie ca dorul
insa daca ma gandesc, mai rosu-i bujorul...
Lacramioare mi-ar placea ca sunt parfumate,
sau chiar un buchet de crini cu petale mate.
Orhidee sau lalea, frezii sau zambile
orice floare mi-ar placea daca-i de la tine.
Dar de vrei sa-mi cuceresti de tot inima
da-mi un galben trandafir si voi fi a ta!

miercuri, 27 martie 2013
PLOUA CU SOARE
Si ploua in mine cu cantec si chef de viata
cand imi zambesti in zori de zi dimineata.
Si ninge cu zambete si praf de luna
cand ma saruti si-mi urezi noapte buna.
Si ploua cu flori si totul e bine
cand ma trezesc din nou langa tine
si ninge cu hohote si raze de soare
cand sunt tinuta-ntre bratele tale...
Cand imi soptesti cuvinte duioase
ploua cu versuri si clipe frumoase
cand ma alinti si ma-mbratisezi
ninge cu stele din ochii tai verzi...
Si totu-i pace si liniste-n casa
cand ma adori si-mi zici ca-s frumoasa
cand ma privesti in ochi si in suflet
ploua cu soare si ninge cu zambet!

duminică, 24 martie 2013
LACRIMI PARFUMATE
Iubita mea, nu plange, caci lacrimile tale
la inima-mi ajung si sufletul ma doare,
cand vad pe-obrazul tau roua din ochi cum cade
iti jur ca orice pica din ochiu tau , ma arde.
Zambeste vietii, canta si nu lasa tristetea
sa-ti urateasca viata si toata tineretea.
De n-am trece prin rau, n-am gusta fericirea,
de n-am avea dusmani, n-am sti ce e iubirea.
Caci toate dor.Si timpul ce trece nevazut
si-ocazia pierduta si-un lucru nefacut...
De-aia incerc sa-ti spun in fiecare rand
si sa-mi citesti iubirea in orisice cuvant.
Cum lacrima nestearsa ma doare mult mai mult
as vrea sa ti le-adun, sa le pastrez, sa ti le-ascult
si intr-un elixir le-as transforma pe toate
caci lacrimile tale sunt lacrimi parfumate.

vineri, 15 martie 2013
SI FOCUL VA RENASTE
Cand soarele de la apus va rasari
atunci sa stii ca dragostea mea s-ar sfarsi,
dar chiar si-atunci timpulml-as tine-n loc,
caci eu cu focul si iubirea nu ma joc.
Caci urme-ti lasa focul, rele , usturatoare
dar dragostea ne-mpartasita mai mult doare,
dar ce sa fac?! Asa e scris in cartea vietii mele
sa nu te caut pe pamant , ci printre stele...
Cat mi-as dori saud ca-ti fierbe sangele
si cat as vrea sa pot sa-ti mangai zilele,
sa gust, sa nu ma satur de sarutu-amar
sa iti dau viata mea si alte vieti in dar!!!
Si cu orice privire-aprinsa pe care eu ti-o cer
emotii patimase sa-mi transmiti, sa ma ridici la cer.
Si cu oricare mangaiere-ncinsa pe care o astept,
sa imi opreasca inima in loc, sau sa-mi sara din piept...
Si uite-asa, in ritmul viu al iubirii aprinse
cu ochii aprinsi de dorinta si cu tamplele ninse,
sa fim din nou sloiuri in aer si focuri pe pamant
iar glasul implinirii noastre sa zboare sus, in vant..
Si focul va renaste, asa, dintr-o scanteie
cand eu sub mangaierea ta n-am sa fiu doar femeie,
voi fi o doamna-n lume,amanta buna-n pat
si gospudina-n casa -asa cum ai visat

Abonați-vă la:
Postări (Atom)